Lucian Blaga (1895-1961) a fost o ilustră personalitate polivalentă a culturii române și unul dintre cei mai importanți gânditori, filosofi, poeți, dramaturgi și eseisti ai secolului XX. Născut în satul Lancrăm din Transilvania, Blaga a urmat studii de filosofie, literatură și teologie în țară și în străinătate, contribuind semnificativ la dezvoltarea gândirii filosofice românești și la îmbogățirea patrimoniului cultural. Opera sa cuprinde o varietate de teme, de la reflecții metafizice și existențiale, până la meditații poetice și dramatice. Stilul său literar distinct, marcat de imagistică puternică și profunzime spirituală, l-a consacrat ca una dintre figurile remarcabile ale literaturii române.
Lucian Blaga – biografie
Lucian Blaga s-a născut pe 9 mai 1895 în satul Lancrăm din apropierea orașului Alba Iulia, în ceea ce era atunci Austro-Ungaria (în prezent România). A fost al treilea dintre cei zece copii ai familiei Blaga. A crescut într-un mediu rural și a învățat de mic să aprecieze frumusețea naturii și să își dezvolte latura creativă.
Studiile sale au început la Gimnaziul din Sebeș și apoi a urmat cursurile Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov. Ulterior, a studiat filosofia, matematicile și fizica la Universitatea din Viena, unde a obținut doctoratul în filosofie cu o teză despre concepția lui Martin Heidegger despre timp.
Întors în România, a devenit profesor de filosofie și istoria culturii la Universitatea din Cluj, unde a influențat mulți tineri gânditori și scriitori. A fost o figură centrală în mișcarea de avangardă „Cenaclul Sburătorul”, care a avut un rol important în dezvoltarea literaturii române din acea perioadă.
Opera sa cuprinde poezie, filosofie, dramaturgie și eseistică. A publicat volume de poezie notabile precum „Poemele luminii” și „La cumpăna apelor”. În filosofie, a abordat teme precum timpul, spațiul, destinul și sensul vieții, contribuind la dezvoltarea metafizicii românești.
În timpul regimului comunist, Blaga a fost marginalizat și interzis, iar cărțile sale au fost retrase din circulație. Cu toate acestea, a continuat să scrie și să-și dezvolte ideile. A decedat pe 6 mai 1961 în Cluj.
Lucian Blaga rămâne una dintre figurile remarcabile ale culturii române, cu o operă complexă și profundă, care explorează întrebări esențiale despre existență, creație și sensul vieții.
Cele mai cunoscute poezii de Lucian Blaga
- „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – O poezie emblematică care explorează relația omului cu natura și cu lumea înconjurătoare. Versurile pline de sensibilitate și imagini bogate exprimă o reverență profundă față de frumusețea lumii.
- „În marea trecere” – Această poezie surprinde tema efemerității vieții și a trecerii timpului. Blaga reflectă asupra faptului că omul trăiește doar un moment în timpul eternității și că totul trece rapid ca un val în mare.
- „Rigorile unei poezii” – O poezie care examinează procesul creativ și rolul poetului. Prin metafore și simboluri, Blaga explorează dificultățile și cerințele înscrise în actul creației artistice.
- „Dorul” – O poezie de o frumusețe melancolică, care exprimă sentimentul profund de dor și nostalgie. Versurile sale evocă puternic sentimentele asociate cu absența persoanelor sau locurilor iubite.
- „Pașii profetului” – O poezie cu puternice conotații filosofice, în care Blaga explorează ideea că fiecare om are o misiune în lume, iar pașii săi sunt ghidați de un destin preconizat.
- „Eu nu mă tem de nimeni” – O poezie cu tonalitate puternică, care vorbește despre curajul de a înfrunta obstacolele și adversitățile vieții, indiferent de provocările ce pot apărea.
- „Hronicul și cântecul vârstelor” – Un poem lung, care explorează etapele vieții umane și transformările prin care trecem. Acest poem remarcabil reușește să cuprindă în cuvinte bogate complexitatea existenței umane.
Simboluri din poeziile lui Lucian Blaga
Lucian Blaga este cunoscut pentru utilizarea intensivă a simbolurilor în poezia sa, conferind astfel adâncime și înțelesuri multiple textelor sale. Iată câteva dintre simbolurile semnificative prezente în poeziile sale:
- Floarea de crin – Această floare este adesea folosită ca simbol al purității, frumuseții și perfecțiunii. În poeziile lui Blaga, floarea de crin poate reprezenta idealul, inaccesibilul sau sentimentele pure.
- Salcia – Salcia este adesea asociată cu dragostea și tristețea în poeziile lui Blaga. Ea poate reprezenta fragilitatea și efemeritatea iubirii sau a vieții în general.
- Calea/Drumul – Aceste simboluri pot sugera căutarea sensului vieții sau a cunoașterii. Drumurile sau căile în poeziile lui Blaga pot avea o conotație metafizică, reprezentând căutarea continuă și aventura umană în înțelegerea lumii.
- Stea – Steaua poate fi un simbol al căutării și aspirației umane spre cunoaștere sau idealuri superioare. În poezia „Cântec cosmogonic”, de exemplu, steaua devine un simbol al creației universului.
- Oglinda – Oglinda poate simboliza introspecția, auto-cunoașterea sau reflecția asupra realității interioare și exterioare.
- Apă – Apa poate avea multiple semnificații în poeziile lui Blaga. Ea poate reprezenta viața, purificarea sau fluxul continuu al timpului.
- Copacul – Copacul poate reprezenta conexiunea dintre natură și om, dintre pământ și cer, sau poate sugera creșterea și evoluția spirituală.
- Soarele – Soarele poate simboliza lumina, cunoașterea sau adevărul. În poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, soarele reprezintă o metaforă pentru frumusețea lumii și misterul existenței.
Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – articol
„Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este una dintre cele mai cunoscute și reprezentative creații ale lui Lucian Blaga, un poet, filosof și dramaturg român de prestigiu. Scrisă într-un stil profund și evocativ, această poezie explorează relația dintre om și natură, subliniind conexiunile dintre frumusețea lumii și misterul existenței.
Poezia exprimă o atitudine de reverență și admirație față de natură, subliniind în același timp umilința și imposibilitatea omului de a înțelege și a cuprinde în totalitate frumusețea și profunzimea universului. Titlul poeziei, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, sugerează că poetul nu vrea să întrerupă sau să deterioreze frumusețea lumii, ci să o lase să strălucească în toată splendoarea sa.
Versurile poeziei sunt pline de imagini vizuale și metafore, care oferă o panoramă a frumuseții naturii și a conexiunii spirituale dintre om și lume. Blaga aduce în prim-plan elemente precum floarea de crin, steaua și chiar parfumul verii pentru a sublinia bogăția și diversitatea lumii înconjurătoare. Totuși, prin repetiția frazei „eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poetul exprimă moderația și respectul față de aceste minuni, sugerând că ele trebuie lăsate să fie libere și să-și păstreze misterul.
Un aspect interesant al poeziei este că îmbină elementele naturii cu reflecțiile filosofice. Blaga a fost și un filosof de marcă, iar în această poezie, el abordează subtil tema relației dintre om și divinitate, subliniind că oamenii nu pot înțelege cu adevărat semnificația profundă a minunilor lumii, similar cum nu putem percepe în totalitate divinitatea.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a devenit un simbol al reverenței față de natură și a înțelegerii umile a lumii înconjurătoare. Lucian Blaga a reușit să creeze o operă poetică atemporala, care continuă să inspire și să emoționeze cititorii prin frumusețea sa profundă și înțelepciunea reflectată în fiecare vers.
Cele mai importante momente din viața literară a lui Lucian Blaga
Viața literară a lui Lucian Blaga a fost marcată de numeroase momente semnificative care au contribuit la consolidarea poziției sale ca unul dintre cei mai importanți gânditori, filosofi și poeți ai literaturii române. Iată câteva dintre cele mai importante momente din viața literară a lui Lucian Blaga:
- Participarea la Cenaclul Literar „Sburătorul”: În anii ’20, Lucian Blaga s-a alăturat Cenaclului Literar „Sburătorul”, o mișcare literară și artistică de avangardă care a contribuit la dezvoltarea literaturii și artei românești. Aici a intrat în contact cu alți tineri scriitori și a început să-și consolideze reputația în lumea literară.
- Studiile la Viena și Doctoratul în Filosofie: Perioada în care a studiat la Universitatea din Viena a fost fundamentală pentru dezvoltarea gândirii sale filosofice. Lucian Blaga a obținut un doctorat în filosofie cu o teză despre concepția lui Martin Heidegger despre timp, ceea ce a marcat debutul său în domeniul filosofiei.
- Lucrările de filosofie: Lucian Blaga a fost unul dintre cei mai distinși filosofi români ai secolului XX. Lucrările sale filosofice, cum ar fi „Trilogia culturii” (comprinsă din „Spațiul mioritic”, „Trilogia cunoașterii” și „Trilogia valorilor”), au avut un impact profund asupra dezvoltării gândirii filosofice românești.
- Activitatea literară în Transilvania: În calitate de profesor și scriitor, Blaga a avut o influență semnificativă asupra scenei culturale din Transilvania. A fost membru activ în diverse asociații culturale și a contribuit la dezvoltarea culturii și literaturii în această regiune.
- Lucrările literare semnificative: Opera literară a lui Lucian Blaga cuprinde poezii, eseuri, dramaturgie și proză. Poemele sale celebre, precum „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și „Hronicul și cântecul vârstelor”, au rămas în memoria colectivă a cititorilor români.
- Activitatea diplomatică: În timpul carierei sale, Lucian Blaga a îndeplinit funcții diplomatice în diverse țări, inclusiv Cehoslovacia și Portugal. Această experiență l-a expus la diverse culturi și perspective, influențând și mai mult gândirea sa.
- Interdicția comunistă și reabilitarea ulterioară: În timpul regimului comunist, opera și activitatea lui Lucian Blaga au fost interzise sau restricționate. După 1989, odată cu căderea comunismului, Blaga a fost reabilitat și recunoscut ca o figură literară de însemnătate.
Poezii de dragoste de Lucian Blaga
Alean arhaic
Acolo-n țara nimănui
privighitori s-abat prin an
și cântă fără temei
pe munte unde-am stat noi doi,
la loc de blestem și alean.
Pe munte unde-am stat noi doi
și-n freamăt s-a-mplinit ursita,
c-un corn în fruntea lui de basm
un murg să vie, cum aș vrea!
Să-mi sape groapa cu copita.
Un murg să fie, nu al meu,
ci năzdrăvan și de pripas,
acolo-n țara nimănui
să mă îngroape, unde-n gând
din ceasul cela am rămas.
Și-apoi prin țara nimănui
privighitori de foc în an
să cânte lung și cu temei.
Pe munte unde-am stat noi doi
la loc de blestem și alean.
An de răscruce
Iți amintești de anul de răscruce?
De-atâtea ori a despărțire
un ceas de cumpănă ne încerca.
Nu fiindcă-am fi voit,
ci fiindcă-așa ni se cerea.
De fiecare dat’ un lucru rar,
o rară întâmplare ne oprea.
Pe țărmul de nisip umblam
şi-n urma-adânca ce-o lăsam
tăcută apa mării izvora.
îți amintești? De fiecare dat’
un lucru rar,
o rară întâmplare ne oprea.
Corabia se cufunda puţin sub greutate,
când luna cobora pe ea.
Anotimpuri
Subt pomii scriși cu frunză rară,
unde stăturăm, eu și tu,
zării prin joc de primăvară
cum umbra sânilor căzu.
O nerăbdare mă pătrunde,
să văd, prin lunile de foc,
ce fructe calde și rotunde
cresc să-mplinească vis și loc.
Cântec în doi
Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.
Cântecul focului
În fabula verde şi calda-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu braţe,
şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.
Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul
oricarei fapturi pământene,
şi drumul i-atine şi ceasul.
Îmi spui:
„Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna”.
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumita, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o sagalnică vorba.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplari risipite prin cronici,
marturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţa şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.
Ia totul scânteie din toate. Tâmpla s-aprinde
de tâmpla, şi piatra de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea cavalerul,
femeie învinsă, minune fără vesminte, strângând
lânga vatra,
Şi-aprind licurici, ei însuşi, din dragoste rugul.
Iubirea tâsneşte din ţarâna şi face pământului aură
s-ajungă-n ţării, s-acopere crugul.
Rareori numai, sfârţitul nu e cenuţă.
Cât e întinsul şi-naltul luminii,
dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El crută şi mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem şi nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.
Catrenele dragostei
Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziş-răsăritene.
Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades şi-ades un leac.
Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o şoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu şi da.
Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.
Dragă-mi este dragostea
care face stea şi stea
din pământurile noastre –
prin poienile albastre.
Sângele îşi ştie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălţimile şi-abisul
şi cu ce mai are-n ea.
Dragă-mi este dragostea –
locului nu pot s-o ţin,
căci frumseţea ei dispare
în frumseţile-i ce vin.
Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
şi-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopţii luna.
Din aleanul trupului
sufletul se naşte.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paşte.
Dragostea ne-o ţină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.
Cele mai frumoase poezii de Lucian Blaga
Aripi de argint
Și anotimpuri, vânt de miazănoapte
sau vânt de sud de m-ar căuta,
pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.
Și călători, iscoade de departe,
și patrie, morminte, bolovani,
dacă de mine toate-ar întreba,
m-ar dibui prin vânt în preajma ta.
De zile, săptămâni, de luni, de ani,
mă pierd în ochii tăi, mândră iubire.
Ca din oglinzi, ce singure nu mint,
încerc să dobândesc o dumirire
că aripile ce le simt în spate
aievea sunt din pene de argint
sau o părere doar de greutate.
Asfințit marin
Piere în jocul luminilor
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, şi urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade în mările somnului.
Ziua se curmă, şi veştile.
Umbra măreşte poveştile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult tălmăceşti toate semnele.
Ah, pentru tine sunt largile
vremi? Pentru tine catargele?
O, aventura, şi apele!
Inimă, strânge pleoapele!
Atotștiutoarele
Ascultă tu un cuvânt, ascultă ce bănuiesc
despre lucruri. Cât țin hotarele
ele ne-ncearcă, ne împresoară, ne iscodesc.
Suntem împrejmuiți de atotștiutoarele.
Ne sunt acoperite viața și patima.
Lucrurile însă, ele ne știu. Ia aminte:
drumul ne știe secretele ținte,
vântul cunoaște cât de sărată e lacrima.
Prin suferinți, dintr-un loc într-altul, prin arderi
ne purtăm îndoielnică firea.
Noi ne cunoaștem doar dorul, aleanul.
Lucrurile ne ghicesc împlinirea.
Înaintarăm – până-n zăpezi, prin amară
vreme, și încă nu știm să iubim.
Dar apa, dar apa în care de sus
de pe pod ne-oglindim, o știe de astă-vară.
În lan
De prea mult aur crapş boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.
Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.
Glas în paradis
Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.
Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!
Noi și pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta ,
Demonul noptii tine parca-n mîini pamîntul
Si sufla peste el scîntei ca peste-o iasca
Napraznic sa-l aprinda.
În noaptea asta-n care cad atîtea stele
Tînarul tau trup de vrajitoare
Îmi arde-n brate ca-n flacarile unui rug .
Nebun,
Ca niste limbi de foc eu bratele-mi întind
Ca sa-ti topesc zapada umerilor goi
Si ca sa-ti sorb, flamînd sa-ti mistui
Puterea, sîngele, mîndria, primavara, totul…
În zori cînd ziua va aprinde noaptea ,
Cînd scrumul noptii o sa piara dus
De-un vînt spre apus,
În zori de zi as vrea sa fim
Si noi cenusa,
Noi si pamîntul…
Poezii scurte de Lucian Blaga
Autoportret
Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
și până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
își bea frumusețea și neființa.
În noapte undeva mai e
În noapte undeva mai e
tot ce-a fost şi nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.
În Hades e – tot ce-a trecut
Din aheronticul ţinut
vin toate amintirile.
În Hades e – tot ce-a trecut
prierii şi iubirile.
Întrebare și Răspuns
Ce ne va ține totdeauna tineri?
Adu o jertfă zi cu zi
zeiței mari, păgânei Vineri!
Hrănește cald, oricare-ar fi,
un vis ce nu se va-mplini!
Lumină din lumină
În mijlocul dimineţii stă taurul neînjugat.
Stăpâneşte un câmp. Luceşte ca o castană
proaspăt cojită.
Printre coarnele lui soarele vine în sat.
Lângă apă lină stă în puterea zorilor taurul
nemişcat. Înălţat şi frumos.
E ca Isus Christos:
lumină din lumină, Dumnezeu adevărat.
Mi-aștept amurgul
În bolta înstelată-mi scald privirea
Şi ştiu că şi eu port în suflet
Stele multe, multe,
Şi căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
Şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
Mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea
Şi să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut…
Lucian Blaga rămâne una dintre cele mai strălucite și complexe figuri ale culturii române, un gânditor, poet, filosof și dramaturg cu o influență durabilă asupra literaturii și gândirii contemporane. Opera sa vastă și diversificată a abordat teme profunde precum natura umană, timpul, misterul existenței și conexiunile spirituale. Cu o abilitate remarcabilă de a impleti metafora cu filosofia, el a creat poezii cu o forță evocatoare unică, care au captivat cititorii prin profunzimea lor.
Blaga a fost nu doar un poet sensibil și un scriitor talentat, ci și un filosof profund, care a explorat întrebări esențiale despre condiția umană și locul său în univers. Opera sa filosofică, cum ar fi „Trilogia culturii,” a adus contribuții semnificative în domeniul metafizicii și valorilor umane, lăsând o amprentă indelibilă în gândirea filosofică românească.
În ciuda interdicției și limitărilor impuse de regimul comunist, moștenirea lui Lucian Blaga a supraviețuit și a continuat să inspire generații de cititori și gânditori. Lucrările sale rămân relevante pentru abordarea temelor universale, iar sensibilitatea sa artistică și profunzimea filosofică îl plasează în rândul marilor personalități culturale ale lumii.
Astfel, Lucian Blaga își păstrează locul în istoria literaturii și a gândirii ca unul dintre cei mai luminoși reprezentanți ai culturii române, un artist care a explorat cu curaj și sensibilitate misterele umane și ale universului, lăsând în urma sa o moștenire literară și filosofică de neprețuit.
